Cum arată Raiul în viziunea populară?

Dintotdeauna, Raiul a fost asociat cu imaginea bucuriei, a belșugului și a desfătării. După credința românilor, Raiul este opus Iadului, fiind locul odihnei și apropierii de Dumnezeu. În Rai nu există tristețe, iar sufletele celor buni petrec la mese mari, pline cu bucatele pe care cei rămași în viață le-au oferit de pomană pentru ei.

Unde este Raiul?

În credințele populare despre Rai, acesta se află fie în cer (în unele povești Raiul apare în cerul al nouălea), în apropiere de tronul lui Dumnezeu, fie pe pământ, în Ierusalim, către est, fie pe pământul din cealaltă lume.

Se crede că drumul spre Rai este foarte apropiat de drumul spre Iad, această idee subliniind metaforic ușurința cu care putem face faptele rele în viața de zi cu zi. Drumul pe care îl parcurge sufletul în lumea cealaltă se desface, la un moment dat, în două: drumul din stânga duce spre Iad, iar cel din dreapta, înmiresmat și plin de verdeață, duce în Rai.

În balada populară "Soarele și Luna" Raiul și Iadul sunt învecinate, fiind foarte ușor să ieși dintr-unul și să treci în celălalt. De altfel, se crede în popor că în perioada cuprinsă între Paște și Rusalii, sufletele pot părăsi Iadul și pot locui în Rai.

În Transilvania, oamenii își închipuie că grădina Raiului este situată pe un munte, deasupra Iadului.

Cum arată Raiul?

Românii și-au închipuit Raiul ca pe o grădină înverzită, plină cu pomi roditori, flori înflorite, râuri cu apă limpede, păsări și lumină. Soarele acestei grădini este Însuși Dumnezeu, care stă în mijlocul Raiului, pe un tron strălucitor, în palatul său din cleștar, aur și pietre prețioase.

În grădină sunt întinse mese îmbelșugate, la care sufletele petrec, căci în Rai nu există durere, tristețe sau muncă. Prin mijlocul Raiului trece Apa Duminicii – un râu mare, cu apă cristalină.

În Rai se află oamenii care au făcut fapte bune și milostenie în viața de pe pământ, dar și cei care au suferit mult, considerându-se că aceștia nu vor mai pătimi și pe lumea cealaltă.

Conform unelor interpretări, pomii înfloriți sau cu fructe reprezintă sufletele oamenilor care au făcut bine în viața pământească, iar păsările albe care ciripesc în copaci sunt sufletele copiilor pentru care părinții au dat de pomană atunci când era sorocul.

Oamenii și-au imaginat că Iisus umblă prin Rai cu o trăsură, oferindu-le daruri copiilor, iar Maica Domnului stă de vorbă cu mamele aflate acolo. Dumnezeu stă la sfat cu sfinții în palatele sale și din când în când mai aruncă o privire către pământ.

Grădina Raiului este păzită de doi arhangheli cu săbii, care au grijă ca doar cei vrednici să intre. În unele regiuni, se spune ca la ușa Raiului stă Sfântul Petru. Conform unei doine din Bucovina, la poarta Raiului stă Sora Soarelui (floarea soarelui):

Conform descrierii populare, Raiul are șapte sau douăsprezece porți, iar ca să ajungi acolo trebuie să treci peste o punte subțire ca dosul unui cuțit, care traversează un râu de smoală. Pentru a ajunge în Rai, sufletul trebuie să treacă de vămile văzduhului.

Atunci când Soarele își începe călătoria pe cer, el pornește de la una dintre porțile Raiului.

Atât în imaginarul colectiv, cât și în cărțile bisericești, Raiul este o masă a sfinților, o masă întinsă la care iau parte cei drepți și cei buni.

Pentru ca cel adormit să ajungă în Rai, oamenii consideră esențială îndeplinirea în bună rânduială a tuturor obiceiurilor românești de înmormântare și a slujbei înmormântării. De aceea, pentru orice om era important să știe cum se face pomana de după înmormântare, cum se pregătește coliva tradițională, dar și celelalte obiceiuri. Se credea că mâncarea ce este dată de pomană pe lumea aceasta corespunde mâncării pe care cel mort urmează să o mănânce la masa Raiului. Dacă se întâmplă să se termine, sufletului îi este foarte greu, acesta poftind la mâncărurile celorlalți.

În Rai, sufletele se întâlnesc cu cei cunoscuți, cu rudele și prietenii care au murit înainte și refac familia, strângându-se în jurul celor mai bătrâni. Se spune că omul, înainte de a muri, trebuie să se împace cu toți cei cu care este certat, mai ales dacă îi este prevestită moartea prin diferit semne.