De ce se duc flori la înmormântare?
Este ceva obișnuit în zilele noastre ca la despărțirea de o persoană dragă să depunem o coroană funerară la mormântul acesteia. Obiceiul este unul care se practică din vechime, iar istoria coroanei funerare are rădăcini străvechi. Dar...de ce se duc flori la înmormântare?
Un pic de istorie
Unii arheologi consideră că cea mai veche dovadă a așezării florilor într-un mormânt provine din Peștera Shanidar, aflată în Munții Zagros, din nordul Irakului. Pe unul dintre cele zece schelete ale oamenilor de Neanderthal, descoperite în peșteră în anii 1950, s-au găsit urme de polen, fapt care ar sugera o depunere de flori.
În Egiptul antic, morții purtau pe cap o coroană realizată din frunze de palmier sau de dafin, din pene, papirus sau metale prețioase.
Grecii își încoronau morții cu ghirlande de frunze și flori, iar romanii au preluat de la ei acest obicei.
Vechii greci puneau pe mormânt cununi din frunze de...pătrunjel, care era o plantă asociată cu moartea. Conform mitologiei, pătrunjelul ar fi răsărit din sângele lui Opheltes, fiul regelui Nemeei, ucis de un șarpe. Expresia de'eis thai selinon ("mai are nevoie doar de pătrunjel") era un mod de a spune că cineva e deja cu un picior în groapă.
În Grecia clasică, în timpul priveghiului, coroane de flori erau așezate pe corpul persoanei decedate și alte coroane decorau casa, în special cele realizate din frunze de mirt și dafin. Florile se puneau și pe sicrie, se aruncau de la ferestrele pe sub care trecea convoiul mortuar, decorau mormântul sau urna funerară.
În mormintele epocii elenistice au fost descoperite coroane realizate din bronz sau aur, reprezentând frunze de stejar sau de iederă.
În primele secole ale erei noastre, coroanele de frunze și flori devin un semn distinctiv al martirilor creștini, simbolizând victoria spiritului asupra morții.
În Anglia secolului al XVII-lea, o coroană mai neobișnuită, numită "Coroana Gloriei", se făcea pentru fetele care mureau înainte să se căsătorească. Era fabricată din lemn și învelită cu dantelă albă, panglici și flori – în special primule în timpul primăverii. Coroana era pusă pe sicriu sau purtată în fața acestuia de o alta tânără, îmbrăcată în alb. După îngropare, coroana rămânea în biserică sau se așeza pe mormânt, ca semn al purității fetei decedate. Cea mai veche coroană cunoscută de acest fel datează din anul 1680 și se găsește în Biserica Sf. Maria din Beverley, Yorkshire.
Tot în Anglia, dar în secolul al XIX-lea, coroanele funerare erau realizate din ramuri de salcie sau chiparos, plante care simbolizau viața și învierea, conform limbajului florilor, foarte puternic în epoca victoriană.
Coroanele ornează adesea mormintele și monumentele soldaților pieriți în război.
În România
Deși aducerea florilor la moartea cuiva se practica din vechime, coroanele funerare au intrat în obiceiurile românești de înmormântare relativ recent (la sfârșit de secol XIX și început de secol XX), mai ales în spațiile urbane.
Inițial, coroanele de flori erau rezervate omagiilor aduse eroilor naționali. Răspândirea tradiției a fost influențată de mai multe evenimente petrecute pe plan social, politic și economic și de evoluția generală a societății în perioada respectivă. În plus, secolul al XX-lea aduce cu el cele două războaie mondiale, drept urmare cultul eroilor ia amploare.
Treptat, depunerea de coroane funerare este preluată și în cazul înmormântărilor personalităților naționale. Înmormântarea capătă un anumit fast, cortegiile funerare devin, prin numărul mare de participanți, adevărate spectacole, iar florile însoțesc ultimul drum al celui decedat.
Coroanele, jerbele de flori și buchetele funerare sunt prezente astăzi la toate înmormântările, fiind un element obișnuit al ritualului funerar.
De ce se duc flori la înmormântare?
Dăruirea florilor ca semn al durerii în momentele de doliu și de tristețe este un gest obișnuit la o înmormântare sau la un priveghi.
Coroanele de flori folosite de-a lungul istoriei erau coroane rotunde. Cercul, prin forma sa fără început și fără sfârșit, este un simbol al eternității. Ca atare, coroana de flori simbolizează viața veșnică. Cercul este de fapt ciclul vieții – ne naștem, murim și apoi renaștem într-o nouă viață (credință care apare în cele mai multe religii). Florile reprezintă un omagiu adus celui decedat. Efemeritatea și regretul față de pierderea frumuseții lor sunt asemănate vieții umane, ca și etapele prin care trec florile, de la stadiul de boboc la cel de ofilire. Coroana din flori reprezintă viața, în toată frumusețea ei.
Dincolo de simboluri, există și o explicație pragmatică pentru folosirea inițială a florilor în coroane. După moarte, corpul persoanei decedate era păstrat câteva zile în casă. Scopul florilor așezate pe trupul mortului sau puse prin locuință era ca ele să combată (ajutate de multe ori de tămâie), prin parfumul lor, mirosurile urâte rezultate din descompunerea cadavrului. Evident, acest lucru nu mai este valabil în vremurile de azi, când se folosesc proceduri speciale de îmbălsămare.
În România, coroanele de flori tradiționale – cele realizate din crengi de brad împodobite cu flori – pot fi asociate anumitor obiceiuri din spațiul rural și din cultura tradițională a românilor. În lumea satului tradițional, obiceiul bradului la înmormântare era nelipsit. Bradul funerar era împodobit în curte, chiar în ziua morții, semnalizând faptul că în acea casă murise cineva. Oamenii aflau în acest mod de eveniment și veneau să spună o rugăciune pentru iertarea păcatelor persoanei trecute în neființă. Coroanele funerare tradiționale din mediul urban pot fi considerate corespondentul modern al obiceiului bradului de la sate.
