Mesaj sincere condoleanțe
Închide
Coroane si jerbe funerare

Pași pentru organizarea înmormântării

Organizarea unei înmormântări poate fi destul de complicată, mai ales că trebuie să te confrunți în același timp cu durerea pierderii unei persoane dragi. În astfel de momente triste și adesea neprevăzute, e important să știi care sunt pașii și demersurile pentru organizarea înmormântării. O alternativă poate fi și să apelezi la serviciile unei firme de pompe funebre, care va prelua o parte din sarcini.

1. Declararea decesului

Primul pas în organizarea unei înmormântări este constatarea decesului de către un medic, în urma căreia se eliberează certificatul constatator al decesului. În baza sa și a altor acte se va face, în intervalul de timp stabilit de lege, declararea decesului și obținerea certificatului de deces.

2. Îmbălsămarea

Procedura de îmbălsămare se poate realiza doar de persoane specializate. Ca urmare acesteia se va elibera certificatul de îmbălsămare necesar pentru transportul decedatului la capelă sau la casa mortuară.

3. Locul de veci

Stabilește sau află cimitirul și locul de veci în care va fi înmormântată persoana decedată. În cele mai multe cazuri, lumea se ocupă de aceste lucruri încă din timpul vieții, deci e probabil ca răposatul să aibă deja un loc de veci.

4. Discuția cu preotul

Un pas important în organizarea înmormântării este să discuți cu preotul. El este cea mai potrivită persoană pentru a te îndruma cu privire la datinile și obiceiurile de înmormântare pe care este bine să le urmezi. Împreună cu el vei stabili și detaliile legate de citirea Stâlpilor, dar și data și ora la care va avea loc înmormântarea.

5. Ocupă-te de cele necesare

Asigură-te că ai toate cele necesare. O listă de înmormântare îți poate fi utilă. Chiar dacă moartea unei persoane dragi este devastatoare, nu cumpăra lucruri inutile. Evită să lași emoțiile și durerea să conducă organizarea ceremoniei – nu trebuie să cumperi neapărat cel mai scump sicriu pentru a onora memoria cuiva drag.

6. Pregătirea trupului pentru înmormântare

În vederea pregătirii de înmormântare, trupul trebuie să treacă prin anumite proceduri ce țin de tradițiile funerare care au loc la fiecare înmormântare creștin ortodoxă: spălare, îmbrăcare și așezare în sicriu.

7. Priveghiul

Înainte de înmormântare are loc priveghiul mortului, la care vor veni toți cei care l-au cunoscut și care doresc să-și ia rămas bun. Se aprind lumânări, se oferă mici pomeni, se spun rugăciuni.

8. Ziua înmormântării

În ziua înmormântării se organizează convoiul funerar care îl va conduce pe răposat pe ultimul drum. În biserică preotul oficiază slujba de înmormântare, iar apoi sicriul este dus la cimitir și depus în mormânt.

9. Pomana

Asigură-te că ai toate cele necesare pentru pomana de după înmormântare.

10. Ajutorul de deces

Nu în ultimul rând, ar trebui să știi că, prin lege, se acordă un ajutor de deces persoanelor care au avut calitatea de asigurat, pensionar sau unui membru al familiei care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Această sumă te poate ajuta să acoperi o parte din cheltuilele legate de înmormântare.

Aranjamente funerare care te-ar putea interesa

Comanda rapida - 0374.87.74.87