Ce trebuie să știi despre incinerare
Moartea este un subiect dificil și complicat, despre care multă lume refuză să vorbească. Fiecare religie are o percepție diferită asupra acestei lumi, dar și o lungă serie de tradiții și superstiții legate de moarte. Cea mai comună practică după moartea cuiva este înhumarea (înmormântarea) însă, în ultimul timp se remarcă o creștere a numărului de oameni care optează pentru incinerare.
Ce este incinerarea?
Incinerarea (numită și cremațiune) este procesul prin care rămășițele pământești ale omului sunt transformate în cenușă, prin ardere la temperaturi înalte.
Cuvintele cremațiune și crematoriu (locul în care are loc incinerarea) își au rădăcina în limba latină, în care verbul cremare înseamnă "a arde".
Se pare că incinerarea își are originea în ritualurile funerare ale triburilor din Europa nordică, unde avea un scop practic. Incinerarea era singura modalitate de a aduce în locurile de origine rămășițele pământești ale luptătorilor morți pe câmpurile de luptă străine, pentru a avea parte de funeraliile cuvenite.
Incinerarea s-a răspândit în Europa de Vest în jurul anului 1000 î.Hr. prin intermediul grecilor, de la care a fost preluată mai târziu de către romani. Pe teritoriul de azi al României, incinerarea se practica la daco-geți în paralel cu înmormântarea. Peste tot practica incinerării s-a diminuat sau chiar a dispărut complet odată cu răspândirea creștinismului. La unele religii, cum ar fi cea iudaică, incinerarea nu a existat deloc, arderea cadavrelor fiind considerată o practică păgână, o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.
În România incinerarea a fost reluată abia în prima jumătate a secolului al XX-lea, odată cu construirea Crematoriului Cenușa din București.
Procedura de incinerare. Ce se întâmplă la incinerare?
Primul pas în procedura de incinerare este obținerea documentelor necesare.
Apoi, sicriul este transportat la crematoriu. Sicriul este obligatoriu și trebuie să fie realizat din materiale inflamabile. Persoana care urmează să fie incinerată trebuie să aibă la mână sau la picior o brățară pe care să fie specificate datele de identificare (nume, sex și data nașterii), obligație care revine firmei care realizează transportul.
La incinerare poate participa și familia, în cazul în care își exprimă dorința în acest sens.
După ce sicriul este adus în camera de incinerare, începe procesul de cremațiune, care are loc la temperaturi de 800-1000 grade Celsius.
După incinerare, rămășițele sunt așezate într-o tavă și lăsate să se răcească, iar apoi sunt supuse unui proces de fărâmițare până se obține o cenușă de consistența prafului.
Cenușa este apoi depozitată fie în urna standard de la crematoriu, fie în urna adusă de familie. În cazul în care se dorește, urna poate fi depozitată, contra cost, într-o nișă din columbar. Cenușa cântărește, în medie 2-3 kg.
Cât durează o incinerare?
Incinerarea unui om durează între 2 și 3 ore. Această perioadă este influențată de anumiți factori, precum greutatea corporală, dar și de materialul din care e confecționat sicriul.
Ce se face cu cenușa după incinerare?
După incinerare, cenușa poate fi îngropată, poate fi păstrată de către familie într-o urnă funerară, poate fi risipită în vânt sau poate fi aruncată în apă, printr-un ritual special.
Unele persoane aleg să păstreze cenușa aproape de ele, punând-o în pandantive, la bijuterii.
De asemenea, urna funerară poate fi depozitată într-un loc special amenajat, numit columbar.
Înhumare sau incinerare?
Spre deosebire de înmormântarea tradițională, incinerarea este o practică destul de controversată în rândul religiilor și popoarelor.
Ea este răspândită mai curând în străinătate, acolo unde există numeroase campanii care încurajează oamenii să recurgă la incinerare, menționându-se avantajele pe care această metodă le are pentru mediul înconjurător și pentru sănătatea celor din jur. Printre ele se numără: deplasarea mai ușoară sau mutarea rămășițelor oriunde și oricând (ceea ce poate constitui un avantaj în special în cazul repatrierii), posibilitatea de a păstra cenușa în casă, protecția mediului înconjurător, tarifele mai mici sau faptul că metoda incinerării este mult mai igenică.
În unele state, din cenușa defunctului și alte substanțe se creează o sămânță care este plantată în pământ și din care urmează să crească un copac, simbol al celui drag pierdut.
Pe de altă parte, există religii care interzic incinerarea. Evreii tradiționali de exemplu consideră că prin arderea trupului distrugem șansa ca Dumnezeu să ne învie corpurile și să le unească cu sufletul. Ei cred că Dumnezeu îi va învia pe oameni pornind de la un mic os al coloanei vertebrale.
Cei care susțin înmormântarea contestă argumentele în favoarea incinerării. Ei afirmă că înhumarea nu determină infectarea apelor freatice și că folosirea produsului incinerării pentru a produce gaz pentru iluminare sau în agricultură reprezintă doar o lipsă de respect pentru cel mort. În plus, înhumarea este preferabilă incinerării și din punct de vedere juridic când, în cazul efectuării unor anchete, este necesară exhumarea și efectuarea autopsiei. Apoi, obiceiul de a înmormânta corpurile a oferit cercetătorilor de-a lungul timpului indicii prețioase cu privire la viața și obiceiurile epocilor trecute.
La urma urmei, opțiunea pentru incinerare sau pentru înhumare reprezintă o alegere personală și reflectă dorințele răposatului și concepția sa despre viață și moarte.
Incinerarea și Biserica Ortodoxă
Atunci când vine vorba de incinerare, Biserica Ortodoxă este foarte categorică: incinerarea nu este acceptată și nu este considerată un obicei creștin. Acest lucru a fost stabilit prin Hotărârile Sfântului Sinod din 1928, 1933 și 2012. Celor care optează pentru incinerare li se refuză slujba și orice alt serviciu religios, atât la moarte, cât și după moarte.
Au fost precizate totuși unele situații excepționale. Atunci când persoana decedată a fost incinerată fără voia sa, din motive obiective – financiare sau legale, episcopul poate decide, în urmă cercetării fiecărui caz în parte, dacă să oficieze slujba. În astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.
Unele derogări există și pentru Biserica Ortodoxă din străinătate, din țarile unde incinerarea reprezintă o practică obișnuită. De exemplu, în cazul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, preoții pot săvârși slujba înmormântării, însă doar înainte de incinerarea corpului. În cazul în care preoții află de deces abia după incinerare, se poate face doar slujba Parastasului.
În unele accepțiuni ortodoxe, incinerarea făcută cu bună știință poate fi considerată un fel de sinucidere parțială, pentru că Dumnezeu a creat omul trup și suflet. Omul nu are dreptul să distrugă chipul lui Dumnezeu, care i-a fost dat prin creație.
Un alt argument al creștinilor ortodocși este faptul că prin incinerare se pot distruge trupurile sfinților, cele care se transformă în moaște.
Biserica Ortodoxă acceptă doar înmormântarea, pentru că, după răstignire, Iisus a fost îngropat și nu incinerat, iar omul a fost creat din pământ și se va întoarce tot în pământ. La ortodocși, incinerarea este văzută ca un act violent și lipsit de respect față de persoana dragă trecută în neființă, care îi șterge imaginea din memoria celor vii.
Incinerarea la catolici
Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, catolicii acceptă incinerarea. Biserica Catolică a aprobat incinerarea încă din anul 1963, când era stipulată condiția prezenței cadavrului în momentul slujbei. Ulterior, prin hotărârea din 1997, s-a acceptat și slujba pentru cenușa decedatului.
Incinerarea în România
În România incinerarea este reglementată prin Hotărârea nr. 741 din 12 octombrie 2016, în Cap. V al anexei (Norme privind crematoriile umane și incinerarea).
Legea din România specifică foarte clar faptul că orice persoană are dreptul de a-și exprima dorința privind înhumarea sau incinerarea.
Conform legii, este interzisă incinerarea persoanelor neidentificate și a persoanelor care nu au certificat de deces și adeverință de înhumare/incinerare.
În România există doar trei crematorii umane: la București, în Oradea și în jud. Cluj.
În București incinerarea se poate face doar la Crematoriul Vitan-Bârzești, care este singurul crematoriu funcțional în acest moment. Mai există și Crematoriul Cenușa, care este folosit doar pentru depunerea urnelor în nișe.
În jud. Cluj incinerarea se realizează la Crematoriul Uman Pro Ignis, construit în anul 2014, situat în satul Bădeni, la o distanță de circa 40 km de Cluj-Napoca, în apropiere de Turda.
În Oradea incinerarea se face la Crematoriul Phoenix, deschis în anul 2012.
Acte necesare pentru incinerare
Pentru a solicita o incinerare sunt necesare următoarele acte (pentru cele mai multe dintre ele se solicită și copii xerox):
- autorizație sanitară de transport eliberată de DSP
- certificatul de îmbălsămare
- adeverință de înhumare/incinerare
- certificatul de deces
- certificatul de constatare a decesului
- actul de identitate al celui care solicită incinerarea
- acte de stare civilă care să ateste gradul de rudenie față de decedat
- dacă nu există rude de sânge sau alți descendenți ai decedatului care și-a exprimat în timpul vieții dorința de a se incinera, solicitantul va trebui să depună și o declarație notarială autentificată prin care să-și asume răspunderea privind incinerarea
- consimțământul scris al părinților (și acte de identitate, certificat de căsătorie), în cazul incinerării unui copil
În baza acestor documente se face programarea la incinerare.
Cât costă o incinerare umană?
Costurile incinerării sunt mai mici decât cele ale înmormântării.
În București incinerarea umană costă în jur de 1100 lei, prețul fiind mai mic dacă nu se solicită și urnă.
În Oradea incinerarea costă în jur de 1800 lei, tariful incluzând sicriul și urna funerară.
În cazul în care nu există un crematoriu în zona localității în care a avut loc decesul, unele firme de pompe funebre asigură servicii de transportare a decedatului până la crematoriul cel mai apropiat, iar costul pachetului funerar complet coincide de regulă cu ajutorul de îmormântare primit de la stat.
