Ritualuri de înmormântare în lume
Ritualurile de înmormântare au fost foarte diverse de-a lungul timpului, variind de la un popor la altul și de la o epocă istorică la alta. Fiecare cultură și civilizație s-a caracterizat prin propriile ritualuri pentru cei decedați. În general, practicile din vechime vizau conexiunea omului cu natura.
Cercetătorii au descoperit rămășițe ale oamenilor din Neanderthal care aveau în imediata apropiere numeroase obiecte, precum coarne de cerb sculptate sau buchete de flori funerare. Toate acestea reprezentau cel mai probabil "daruri" și indică credința în viața de apoi. Prezența mormântului era marcată prin pietre.
Înhumarea nu a existat dintotdeauna. Primele practici mortuare presupuneau ca persoana decedată să fie lăsată chiar în locul în care murise.
Egiptul Antic este creditat ca fiind primul loc în care s-a făcut îmbălsămarea. Astfel, între anii 6000 î.Hr. și 600 d.Hr. au fost mumificate circa 400 de milioane de trupuri. Herodot susține că egiptenii au fost primul popor care a început să creadă în nemurirea sufletului. Mumificarea începea cu procesul de curățare a corpului. Erau scoase creierul și organele din abdomen, iar cavitatea abdominală era spălată cu o infuzie de plante și condimente. Egiptenii păstrau doar inima, pentru că ea era considerată organul gândirii. Apoi corpul era deshidratat, fiind păstrat timp de 40 de zile într-o soluție de sare. În final, era înfășurat în bandaje tratate cu rășină, carbonat de sodiu și uleiuri aromate.
Există și unele ritualuri din antichitate în care trupul celui decedat era așezat în mediul extern, pentru ca natura să recupereze ceea ce a oferit.
Grecii antici credeau că persoanele decedate trebuie să călătorească în eternitate trecând râul Styx și plătindu-i lui Charon o "taxă de pod". Din acest motiv, în gura decedatului se punea un bănuț, iar îngroparea se făcea la trei zile de la deces. Din acest obicei derivă unele credințe românești în vămile văzduhului.
În primul secol după Hristos, romanii au început să folosească așa numitele columbarium – clădiri sau încăperi în care se așezau urnele cu cenușă umană, în urma incinerării. Columbarele sunt folosite și astăzi pentru depozitarea cenușei funerare în cimitire.
În Europa a existat o perioadă în care pentru depozitarea trupurilor celor decedați au fost folosite catacombele. Aceste tuneluri subterane au devenit în prezent o atracție turistică. Multe dintre ele au fost identificate în Franța, în ele fiind îngropate, se pare, circa 6 milioane de persoane.
În America de Nord, unele triburi indiene acopereau mormintele cu mult pământ. Astfel de movile pot fi observate și astăzi în statul Ohio.
Ritualuri de înmormântare ciudate
Unele superstiții și credințe religioase au dat naștere unor ritualuri funerare care astăzi ne pot părea cel puțin bizare:
- În religia zoroastriană, încă practicată în unele părți ale Indiei, corpul imediat după moarte este considerat impur și malefic. Pentru a nu contamina natura, este construit un turn special, numit "Turnul tăcerii", iar cadavrul (după ce este spălat cu urină de taur), este lăsat în soare, pentru a fi mâncat de păsările de pradă.
- Babilonienii, sirienii și persanii depozitau trupurile în vase uriașe, pline cu miere sau ceară. Neavând contact cu aerul, nu mai exista acțiunea bacteriilor.
- La romani, bărbatul cel mai în vârstă din familie trebuia să stea alături de trupul neînsuflețit pentru a-i inhala ultima suflare.
- La vikingi erau arși și caii și corăbiile persoanei incinerate, pentru ca aceasta să ia pe lumea cealaltă ceea ce avea mai de preț.
- Hindușii aveau un obicei numit suttee, care presupunea ca în timpul incinerării decedatului să aibă loc și incinerea văduvei.
- La indienii din America de Nord, cei trecuți în neființă erau agățați de copaci pentru a se usca. Se credea că natura trebuie să își urmeze cursul și să se ocupe de corpurile celor morți. Când acest proces era complet, indienii curățau oasele și le îngropau.
- Unele triburi din Papua Noua Guinee își mâncau morții, pentru a elimina teama și misterul care însoțesc ideea de moarte. La alte triburi exista obiceiul ca toate femeile și copiii înrudiți cu cel decedat să-și taie câteva degete, pentru a îndepărta spiritele.
- La fiecare 7 ani, cei din Madagascar dezgroapă corpurile rudelor decedate, le înfășoară în haine și dansează cu ele.
- Budiștii din Tibet lasă corpurile afară, adesea tăiate în bucăți, pentru a fi devorate de păsări sau de animalele sălbatice.
- În orașul Varanasi din India, înainte de incinerare, morții sunt purtați pe străzi, îmbrăcați în culori care simbolizează calitățile pe care le-au avut.
- Unele populații din Filipine își îmbracă morții în cele mai bune haine, îi așaza pe un scaun și le pun o țigară în gură.
- Thailandezii practică incinerarea, însă în familiile regale succesorul la tren trebuie să caute bucăți de oase în cenușă, pentru a le folosi drept talisman.