Coroane funerare la înmormântarea unei femei
Femeia a fost și este, din cele mai vechi timpuri, asociată cu o floare. Pentru frumusețea și sensibilitatea ei, pentru discreția și farmecul ei, o femeie merită să primească flori în fiecare zi. Ca o ironie a vieții, flori ajungem să îi aducem și la ultima întâlnire, la cea mai tristă întâlnire. Presărăm pe ultimul drum suspine și petale melancolice, retrăind frumoasele amintiri ce ne leagă de prietena, mătușa, bunica, mama sau chiar fiica noastra. O realitate tristă, care vine cu o durere ce pare nesfârșită.
Alegerea unei coroane pentru o femeie nu este un act complicat, însă trebuie să avem în vedere relația și lucrurile ce ne-au legat pe parcursul vieții, așa cum procedăm și în cazul alegerii unei coroane funerare pentru un bărbat.
Iată câteva lucruri de care poți ține cont și câteva exemple de aranjamente potrivite!
Relația pe care ați avut-o pe parcursul vieții
Femeile sunt îndrăgostite de flori. Dacă ai avut o relație strânsă cu cea care a plecat din această lume, probabil că știi și care au fost florile sale preferate. Alege în primul rând, pe cât posibil, coroanele alcătuite din florile ei iubite, astfel încât acestea să o însoțească pe ultimul drum.
În mod similar, dacă a avut o culoare preferată, optează pentru aranjamente realizate exclusiv sau în care predomină acea culoare.
De asemenea, inimile funerare, ca simbol al dragostei eterne, pot fi o alegere potrivită pentru rudele apropiate și iubite, a căror plecare dintre cei vii este mai mult decât dureroasă.
Sugestiile noastre:
Inimă funerară din garoafe și trandafiri
Coroană funerară cu iederă și trandafiri roșii
Inimă funerară din trandafiri roșii
Vârsta femeii
Dacă nu ai fost chiar atât de apropiat de persoana decedată, la alegerea aranjamentului funerar poți ține cont de vârsta acesteia. Dacă persoana care a murit era o fată sau o femeie tânără, optează pentru flori albe, în nuanțe de roz sau pentru flori în culori aprinse și pentru aranjamente moderne. În acest caz, coroanele rotunde sunt o alegere potrivită.
Sugestiile noastre:
Dacă, dimpotrivă, era o femeie în vârstă, alege coroanele funerare clasice, din flori tradiționale, precum garoafele, crizantemele sau trandafirii. Și crucile din flori pot fi adecvate în această situație.
Sugestiile noastre:
Caracterul femeii
Un alt criteriu de care poți ține cont este caracterul persoanei – dacă era o femeie mai puțin convențională, veselă sau excentrică, alege coroane moderne.
Sugestiile noastre:
Dacă, dimpotrivă, era mai sobră, ar fi mai bine să optezi pentru aranjamente clasice și elegante.
Sugestiile noastre:
Semnificația florilor
Se știe că florile au un limbaj al lor și o anumită simbolistică. Ca atare, la alegerea florilor pentru înmormântare poți ține cont și de semnificația acestora, pentru a transmite mesajul tău de rămas bun.
Pe scurt, atunci când vine vorba de coroane funerare pentru femei, aranjamentele sunt alcătuite din mai multe tipuri de flori, folosesc flori speciale, sunt coroane de lux sau au accente florale deosebite. Cam toate florile și aranjamentele pot fi potrivite, dar ar fi bine ca la alegerea coroanei funerare să ții cont și de factorii de mai sus.
Vezi și articolul despre ce se poate scrie pe panglica unei coroane.